Te-ai intors la mare, nisip, plaja. NIMENI. Si shtiu prea bine ca aici respirai viata, era plin de oameni alergand, iubind, visand, cantand. au ramas barurile de lemn, inchise. Asteptare. Astept sa rasara soare, sa se faca dimineatza si sa vina primii treziti sa deschida si sa pot sa imi iau o cafea. Letargie, amorteala. Ma cuprinde si mai tare senzatia ca totul e doar in mintea mea., ca am reusit sa opresc timpul si nu trebuie decat sa fac acelasi lucru invers (care?! ) si totul va reveni la viata. Doar ca aici nu e timp, parca nu e nici mare, nu se misca, nu se aude. E doar el. Si-a facut propriul loc in mintea ta, l-a captusit par innodat si cu carapace de crabi, cu praf de crabi. Te invita spre el, numai acolo e viu. Ochii inconsjurati de pile incretzita itzi ofera linishtea pe care o cautzi in fiecare dimineatza cand afara e frig si copacii mor. Te face sa uiti, esti Regina Crabilor , doar ochii incetzosati carora le-ai promis ca te intorci lumineaza deasupra ta . Ma intorc, nu te-am uitat, merg cu tine pana la moarte, dar unde esti?
Fuck.. alarma. Trebuie sa fug la facultate.. cafea? hai te rog, in dimineatza asta o faci tu?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu