28 martie 2009

Le soleil inonde le ciel

Acum multi ani, dar nu inca nu foarte departe am dormit intr-o capita de fan. Nu departe de locul acela e o fantana. Sau poate era doar atunci , sau poate nu exista deloc. E micuta si acoperita de muschi, pierduta printre ierburi. Pe ghizdul fantanii stateau serpi.

Jarrive à la ville - Lhasa

Un comentariu:

Anonim spunea...

Si fantana era la o rascruce de poteci, in padure. Era un drum ce cobora si simteai cum intunericul te ingheata. Acolo cineva trebuia sa te astepte, altfel te opreai si cu greu mergeai mai departe. Si atunci, daca nu era nimeni, te opreai si strigai. Si undeva, de deasupra arborilor, simteai cum bucatele de cer albastru iti vin in ajutor. Iar o silueta se intorcea usor, dupa calatorie, in trupul ei si se trezea, se ridica din capita de fan de mai incolo si venea razand spre tine.
Te ridica in brate si iti spunea ca serpii aceia pazesc fantana pentru atunci cand va veni apa. Iti spunea ca acum e goala si ca ascultau linistiti susurul apei ce se aduna incet, miime de secunda cu miime de secunda. Si apoi te lua si te ducea in capita. Si ramaneati asa, asteptand sa ploua. De multe ori plecati in calatorii nesfarsite, intampinand apa, care avea sa se aseze in fantana, molecula cu molecula, val si nisip, melci si alge...Despre aceasta fantana vorbesti, nu? Si despre acea capita de fan, nu-i asa?