Trezirea de azi!

A trecut mini-vacanta de 1 mai (cat ma distreaza formularea asta), s-a intors realitatea. Hai sa ne indreptam privirea spre lumea care ne inconjoara si din care facem si noi parte, cine stie cui ii vine ideea salvatoare.

In ziua de 6 mai 2008 suntem inconjurati de: razboaie, militari americani care ucid tot ce prind in cel mai brainwashed american mod posibil, copii care se prostitueaza ( deja faptul ca fumeaza ca serpii de la 10 ani nu mai imprezioneaza pe nimeni), resursele de petrol din intreaga lume se duc cum vezi cu ochii si marile puteri ar face orice sa detina monopolul de la crime pana la sclavie postmoderna, am creat atat de multe fabrici si roboti si cacaturi din astea chimice incat juma’ de planeta e somera si moare de fuame pt ca locurile lor de munca au fost ocupate de propria noastra creatie, si cei care au ce sa mnance au marea bafta sa consume alimente modificate genetic care nu iti fac nimic mai mult decat sa iti sangereze stomacul si pe termen lung sa actioneze si genetic asupra ta si a copiilor tai – mutanti fara maini si cu 4 ochi.

Prieteni cu care uitam de tot si de tuate in Vama Veche, pe scaunele birourile noastre frumos decorate cu gargarite, in spatele obiectivelor si in fata LCD-urilor, mare atentie mare ce se intampla in jurul nostru chiar acum, cand sorbim din cafeaua noastra la filtru fix din bratele corporatiei:

New Delhi – 6 mai ’08. Sute de fermieri indieni protesteaza impotriva recoltelor modificate genetic.Acestia cer statului sa interzica acets tip de recolte deoarece au efecte seundare precum incetarea cresterii, sanagerarea stomacului, cancer de ficat.(!!!) AFP PHOTO/LIU Jin

Beijing- 6 mai ‘08. O femeie purtand o esarfa pe fata in drumul ei spre munca.Gazduirea JO in Beijing a ridicat intrebari referitoare la sanatatea atletilor. Se fac incercari sa se imbunatateasca calitatea aerului(!!!) pe termen scurt, inchizandu-se diverse fabrici pe moment. AFP PHOTO/LIU Jin

Si daca te ajuta cu ceva ca astea se intampla preponderent in tarile de mana a III-a, you lose pentru ca sunt tot oameni, tot cu familii, si cei care sunt principalul factor ai nefericirii lor (si implicit si a noastra) sunt exact la fel ; oameni- poate mai aproape de tine decat crezi, cu familii, copii.. De cand e normal (corect) sa ucizi in cunostina de cauza 1000 de oameni prin alimentele astea tampite pe care ii obligi sa le manance dar daca iti moare pustoaica cu seringa in vena sigur e vina altcuiva si un scandal de proportii e iminent?

Is this the world i want my children to grow up?

Si trecand peste dezastrele facute de om la nivel mondial, adica peste mari si tari, revenind la patria muma. Nici aici lucrurile nu merg prea roz, se fura ca’n codru, “viitorul tarii”, studentii o ard cat mai dubios posibil ori ca sa faca rost de bani sa isi plateasca chiria inimaginabil de mare sau facultatea (asta daca chiar le pasa) ori isi baga picioarele si din nou recurg la substante letale de inveselit pe termen scurt sau pur si simplu (most of the times) renunta la valori, viitor si inteligenta si devin depresivi/manelisti/pitipoance, batranii cersesc pe la metrou, oamenii veniti de la tara sunt huiduiti pe strada, pustii de 12 ani fug de la scoala ca sa “nu faca nimic” intr-un bar all day long si noaptea vorbesc pe mess “chiar nimic" cu ceilalti pusti cu mintea goala.

Probleme ca el ma iubeste, el nu ma iubeste, cati bani sa fac ca sa imi cumpar ultimul telefon scos pe piata sau din astea par destul de insipide dupa ce privesti in perspectiva si te pui putin in pielea celui de langa tine, nu se stie niciodata cand o sa fi chiar tu in locul lui.

Ce s-a intamplat cu Shinny Happy People, cu un mers la munte din cand in cand, cu “hoinar cu inima usoara si buzunarul al fel”, cu vama descrisa mai jos, cu cacatul ala de sentiment pe care il avea Stfean Banica cand ii punea la gat colierul ala oribil lu Oana Sarbu in Liceenii (ma rog, nu am ales foarte bine exemplul, Liceenii era fix contra-exemplul la ce se intampla cu adolescentii in perioada comunista)?

Inca sunt, inca iubim, inca mai sunt oameni ca noi, si se mai nasc si altii insa solutia tuturor acestor probleme imi scapa.. nici macar pentru mine si pentru viitorul meu.

Sunt intrebari pe care nu am cum sa mi le pun, lucruri de care sunt constienta si le vad insa nu stiu inca cum sa le rezolv. Pot doar sa ma mai trezesc din cand in cand si sa vad ca nu e ok, ca uneori ma complac in starea de lene sau de moment si uit sa urc, sa evoluez, sa merg mai departe fara sa uit ca o fac pentru mine si pentru viitorul meu.

Uite macar o idee buna : mic jurnal de fapte bune

Nino! Nino! Nino! Splash! Zdrang!

Aseara, intr-un iures total am avut timp sa sun si la ambulanta din lipsa de masina cu care sa deplasam vatamata spre spital:
Eu:- buna ziua, se poate sa trimiteti o ambulanta pe bd. Expozitiei nr.23, cat de urgent, avem o fata care.......bla bla ?
112(dupa cateva minute de asteptare si de conversatie standard): - Ne pare rau, dar nu avem nicio ambulanta in zona dumneavoastra.

.......WTF? Va credeti firma de taxi sau de pizza? Cum adica nu aveti ambulanta in zona asta, mai ales in conditiile in care spitalul e la 2 statii de mine?

(tunete, fulgere, capete de morti in norisorul de deasupra capului meu)
Pana la urma s-a rezolvat de la sine.. fara ambulanta care nu era in zona! Ma lasi mahh! Ca daca era vorba de fata analfabeta a lu Base trimiteau tot spitalul dupa ea, dar cand e vorba "doar" de o studenta , care "doar" are o criza.. nu se poate!
La revedere Romanie, esti frumoasa da' esti proasta si mi-a soptit o pasasarea ca se poate mai bine, altundeva! So, b bye, imi iau prietenii si plec.

M-am eliberat de stres

Si daca nu ai cum, da vreiii ueeeeee, fii sigur ca in momentul in care nu te astepti o sa se intample.
Cazul meu astazi – m-am deplasat spre incinta din spatele scenei ca un adevarat detectiv, am analizat toate posibilitatile, am izolat pe cele mai probabile si mi-am dat seama mult prea tarziu care era de fapt rostul intalnirii. Desigur, toate acestea dupa ce mi-am construit o mie de scenarii, in care oscilam de la “o sa cada in genunci si plangand o sa imi faca o oferta, pentru ca la sfarsit umili sa fie deacord cu resturile de timp pe care o sa le arunc spre ei” pana la “a fost o farsa”.
Revenind la idee, ghici care era motivul: sa cunosc dusmanul! =))
Stii tu, cand nu cunosti o persoana decat dupa modul in care scrie , e posibil ca in momentul in care atribui o imagine cuvintelor sa fi oarecum dezamagit .
Nici macar atat, totul s-a produs cu o indiferenta totala, ca si cand lunile acestea in care ne citim reciproc si ne gandim cum sa aflam care cine e si sa ne injunghiem pe la spate sau mai stiu eu ce criminali nebuni sa ne trimitem prin posta, am avut parte de un schimb rece de priviri, un “Salut!” amarat si un “Deci tu esti... .. “.
Normal ca in acelasi timp deasupra capetelor noastre deja era balonasul cu fulgere, tunete si mesajul “DIE BITCH!” =))
A ramas sa ne intalnim pe o banca de lemn sprijinita de scoici, sa nu ne privim decat prin paharul de Cuba libre si sa ne mai vorbim cand porcii or bea Red Bull.
Am plecat razand si de o mie de ori mai puternica si mai increzatoare.



“Nu conteaza cat de des
Nu conteaza cat de-absurd
Ma eliberez de stres”
E.M.I.L.


P.S. O cautare pe google astazi, cu rezultat blogul meu: "de ce nu poate un melc sa fuga". Sper ca respectivul si-a gasit raspunsul la intrebarea lui fundamentala =))

De ce prefer Cartoon Network in engleza.

Dupa ce ca Google ma duce direct la google.ro, un portal mult mai putin puternic decat google.com (parerea lu Stefan), Word e si el in romana de nu mai recunosc niciun buton, tot sistemul de operare al acestui laptop e in romana, Cartoon Network e in romana, pana si ultimul loc in care mai foloseam si eu un buton in engleza, blogger.com, e in romana :-|.
Cand eram micutza ma uitam la desenele de pe Cartoon Network in engleza, nu pricepeam nimic, dar erau foarte catchy si taceam imediat cand imi puneai desene, asha ca ai mei recurgeam des la aceasta metoda to get their private time. In scoala primara eram cei mai cool cand ne strangeam toti (cei carora chiar le dadeau voie parintii) si ne postam in fata unui tv, lasandu-ne hipnotizati de Cartoon Network Normal, nimeni nu pricepea mare lucru. Multe din serialele de atunci care ruleaza si acum mi-au ramas in minte in engleza, cum sa mai pun ca vocilea acestea care le titreaza in romana (aceleasi pe toate posturile) nu se potrivesc deloc cu personajul, cu ideea lui originala.
Acum, pustii o ard aiurea pe Minimax , hipnotizati de veverite ucigase si pokemoni, produse japoneze sau americane. De ce sa adopti un produs cutural dintr-o tara mai mare, si sa il adaptezi/traduci tarii tale cand ai putea mult mai simplu, si cu mult mai mult respect de sine, sa iti creezi propriul produs cultural, dobandind astfel nu numai valoare proprie dar si stima acelei tari mai mari. De ce sa pustii sa fie fanii unor showuri de desene animate, produse clar pentru copiii americani, in contextul actualei generatii AMERICANE, nu romane; mai ales , cand tara asta e plina de artisti, desenatori, oameni pasionati, talentati si care lupta cu tot dinadinsul impotriva acestei americanizari globale.
Se prefera copierea, pe ideea ca romanul e lenes, da' vrea sa faca bani. You would be amazed, dar toti dorim sa muncim cu adevarat, sa fim apreciati, sa conteze munca noastra, sa schimbam ceva, sa nu primim bani doar asa, pt ca scrie pe o hartie ca noi facem ceva cand in realitate nu se intampla nimic. Am trecut peste asta. Si toata generatia mea la fel. Sunt impotriva acestei idei, cel putin eu vreau sa schimb ceva, cat inca nu imi e inabusata aceasta dorinta. Poate par putin snoaba, o ard patriotic si vorbesc juma' romana, juma' engleza. Nici macar nu e vorba de patriotism, I’m working my way out of it. "E o chestiune de principii"(ca tot e cliseu). Prefer inventivitatea, unicitatea, originalitatea, atat timp cat stiu ca se poate, avem de unde, nu patriotic bull shit de la o natie de oameni care cresc cu Cartoon in romana si se cred americani, asteptand sa se dea mana cu mana si sa intinda hora mare, toate popoarele americane. Just piss them off si vin cu bombele pe tine, pentru ca nu ai fost in stare sa cresti ca o entitate unica, originala, ci doar ai copiat si si crezut ca merge cu cioara vopsita.
Asa ca prefer Cartoon Network in engleza, macar sa stiu ca nu e al meu si ca privesc un produs cultural care nu imi apartine. Si ce ma enerveaza cel mai tare e ca oamenii astia care sunt abilitati sa ia niste decizii importante se bat cu pumnii in piept ca dezvolta valorile Romaniei si incurajeaza artistii tineri, si o ard pe manele in vila lor de la Corbeanca. Si gata, incep sa par un somer suparat, la o discutie fara sfarsit, in fata unui pahar de rachiu (alt brand pur romanesc).

Si mai jos NOFX, cam cu acelasi tip de probleme:

Asa, ca intre prieteni.

itdc :): Dar "EI"(generic) n-ar trebui sa se calugareasca, ceva, sa-si taie putza de durere dupa ce ne pierd pe NOI?
itdc :): Ce e asta cu indragosteala?
itdc :): El a pierdut.
itdc :): El trebuie sa sufere acum.
itdc :): Nu a inteles nimic.
itdc :): cum sta treaba

Pentru ca a inceput si s-a desfasurat incredibil de amuzat, era si normal sa se sfarseasca in acelasi ton, sau poate doar e vorba despre mine, iar mie mie se intampla cele mai cretine lucruri cu putintza (am karma cu lipici la din astea). Viata isi reia cursul (a)normal si astept cu bratele deschise sa ma surprinda in continuare. Si uite ca observ tot felul de schimbari benefice, pe toate planurile, lucru care nu poate decat sa ma bucure, sau sa ma inspaimante, pentru ca Universul o sa bage si strambe rapid ca sa revina la un echilibru. Oricum, domnul din discutia de mai sus, caruia trebuia sa ii cada putza si in schimb el apare cu ditamai surpriza, este foarte tare! Il astept sa propuna o iesire de bere ca sa incepem fugutza ce trebuia sa incepem de ceva vreme, an incredibly funny friendship, ... fie, cu tot cu putza lui decazuta din drepturi! :))

Si voi credeati ca in Bucuresti nu se poate :p

Soferii din Bucuresti sunt un soi special, fooooaaarte special, din ala trecut in lantul trofic pe veriga cu “cei mai mari pradatori’ insa si pe veriga “cele mai vulgare animale” (daca exista asa ceva , dar sunt sigura ca in Bucuresti se poate. ) si tot la capitoul “In Bucuresti orice e posibil” o sa vorbim despre Raluca si una dintre experientele ei soferistice.

Dupa o intalnire minunata , intr-o intersectie, cu o alta fana a sofatus vulgaritus crizatus degeabaus , intalnire peste care a trecut cu gratia unei gazele cu un singur deget vizibil ;;) a ajuns intr-o alta intersectie, mai exact, la Gara de Nord, pe la 19:00, deci buluceala maxima. Din stanga claxon, din dreapta claxon, 17 masini care mai de care mai inflamate, testosteronul plutea in aer , verde si sub forma de nori, ce sa mai, haosul zilnic. Raluca, in speeder-ul ei jegos, fix in mijlocul nebuniei, incearca si ea manevre, nu ii ies, mai merge 5 m, mai sta 10 minute, mai merge alti 5m si gata. I se opreste motorul. All Hell broke loose.

Tot ce inseamna sofer, si pe deasupra si barbat din jurul ei a inceput sa urle cu zgomot de claxon. Daca ar fi existat vreun aparat de masurat poluarea fonica prin imprejurimi, ar fi explodat (sau ar fi fost furat in primele 10 minute pe principiul, nu shtiu ce e dar straluceste). Raluca, tot in mashina, cu mainile in san, s-a hotarat sa fie zen si sa nu porneasca niciun motor (si-a ales cam prost locatia, mijlocul intersectiei dar na, cand o femeie are toane, O FEMEIE ARE TOANE). A mai durat nebunia inca 2 minute si s-au calmat toti ca prin miracol. Domnul in Skoda din fata ei a demarat usurel, facand loc, si toti au asteptat cumintei ca Raluca sa porneasca motorul si sa plece, apoi fiecare pe drumul lui, linishtiti, relaxati, si cu traficul decongestionat.

Iete mah, ca se poate si in Bucuresti sa se treaca peste primul impuls (deseori gresit) si sa se gandeasca, si pe deasupra si la volan. Nu o sa va adaug si o poza cu fata pentru ca o sa va dati seama care ar mai fi motivul pentru care totul s-a petrecut atat de smooth, si pentru care vreo alti doi soferi si-ar fi dat chiar si masina doar pentru cateva vorbe cu ea.

Happy together.

Luna trecuta , fosta mea colega de liceu G. impreuna cu actualul ei prieten s-au hotarat sa pop up the big news si sa anunte in cele patru zari ca se vor lua de sotz si respectiv soatza. Si aceasta in luna iulie a acestui an.
Bun. nothing wrong with that no?
In jur reactii si rectiuni : familiile respectivilor - extra incantate, din surse sigure pot sa spun ca soacra mare deja si-a achizitionat rochie de fitze pentru evenimentul cu pricina, apropiatii lor, la fel, extra incantati : "Bravo! Ce bine!", noi insa, fostii colegi de liceu ai lui G., adica mai toti anul 2 la cate o facultate , fara ganduri de maritis si cu planuri o mie de viitor am ramas PAF!.
Come on, de ce? Avem in fatza o gramada de posibilitatii si in minte o gramada si mai mare de planuri, indreptate in toate directiile, gustam si savuram diversitatea si ne zbatem intr-un ceaun de complicatii provenite in urma sau in timpul relatiilor si ite ca in 5 minute, cu o simpla veste '"Ei bine! Noi ne-am hotarat! "se darama tot turnul nostru de idei . Sau cel putin al meu. Si , printre altele, respectivii se mai arata si deranjati in cazul in care, nedemnii de noi indraznim sa ii intrebam "Sunteti siguri? " sau "De ce mah?". M-am saturat de cupluri din astea infatuate si inflamate.
Acest big step este cu adevarat BIG, are nevoie de multe intorceri pe dos si pe fata, gandit, stabilit gradul de compatibilitate, daca ma enerveaza sau nu ca uitzi sa ma pupi dimneatza inainte a pleci sau ca lasi capacul al wc ridicat, mereu (sau maruntisuri din astea care acumulate fac un maruntzis gigant), parerea mea, care este . Si, printre altele , nici nu face parte dintre lucrurile care imi dau de gandit zilnic. I'm to busy enjoing the spring. I just don't get it.
Faptul ca aproape tot ce inseamna generatia mea si societatea contemporana are cam aceeasi parere ca si mine ma face sa ma gandesc ca poate ei doi sunt cei care au cu adevarat curaj in viata asta , sa isi asume si sa lupte pentru ceea ce cred, si noi, toti ceilalti inspaimantaciosi sau care nu cocheteaza in niciun fel cu ideea unui recent maritis suntem lasii. :-? In cazul acesta hai sa pop up si eu the big news, I'm getting married , to myself! Cause i love myself most of all si formam un cuplu fericit. Daca Infernul si Paradisul exista, exista aici pe pamant si ni-l creem singuri, asa ca incet incet incerc sa imi construiesc prin propriile puteri Paradisul fara sa cred ca o sa imi vina de-a gata printr-un act si printr-o promisiune de dragoste vesnica.
Of, si asa imi puneam o mie de intrebari asupra capacitatii mele de a mentine o relatie din asta amoroaso-sentimentala si de a fi ready enough for the moment, atat intelectual cat si emotional , ca au trebuit sa apara ei repede.. si ca shi cand asta nu e deajuns am mai primit o veste nebuna, another friend, un G2 de data asta, si-a gasit dragostea vietii dupa 6 saptamani de "get to know each other" si vara asta a programat deja nunta .. Come on!! Cel putin nunta se anuta a fi o nebunie, cu prietenii de la Sibiu, cantaretzi de black metal pe coloana sonora si cu rolurile de domnisoara si domnisor de onoare inversate, adicatelea eu cu joben si Bebe cu tutu, roz :D,
Celor care care s-au decis dupa un timp scurt ca sunt gata sa se dea de-a dura fara zorb va urez aterizare placuta! Eu raman la zorbul meu pana o sa il cunosc pana la ultima cusatura si atunci, pe val, inainte! ;;) For now I'm going to enjoy sa fiu domnisoara de onoare sau domnisor, sau spectator al nebuniei umane, dupa caz. :p

Distractie in casa noua

Intr-o zi cu soare , in apartamentul in care relaxarea e sora buna cu lenea , trei indivizi fara nume ascultau dnb brasilian,Ramilson Maia ( sau Ralipa Tigaia si Rapacanaia cum l-am pocit, pentru ca stau prost cu memoria).
Putin mai tarziu cei trei indivizi, dintre care unul (acelasi de mai sus) e de un an intr-o vizita permanenta, s-au mutat cu cuib cu tot de langa lac, insa au luat cu ei Ramilson Maia (sunete ratacite printre mii de pungute si pungulite ).
Dar nu vreau sa trec asha repede peste acest capitol, pentru ca, pana la urma, apartamentul Tinerel a fost prima casa-acasa adevarata din Bucuresti. Accesat in baza de date prin ianuarie anul de gratei ce tocmai a trecut, o luna mai tarziu a fost vizitat si acceptat, toate astea cu sacrificiul unei perechi de tenesi tociti pe atatea drumuri. In el am dormit pentru prima oara , si pentru a doua oara si pentru a treia oara (cand am gasit alta solutie) pe un pat facut din perne patrate, care oricat te-ai fi chinuit sa le faci sa stea una langa alta sub tine, dimineatza te trezeai cu toate in jurul tau si tu intins pe podea. Apoi a trecut repede repede o vara sportiva calmata un picutz de Solac Ventilac si tot acolo a aprovizionat Mos Nicolae o ciocolata cu forma rivalului sau (mos craciun) din care au mancat o saptamana intreaga toti cei trei indivizi si uneori si cu ajutoare. La prima ninsoare s-a bagat Norah Jones si a facut Raluca ceaiuri de scortisoara. La revedre casuta portocalie, verde, maro,colorataaaa si linistitaaaa:).
In prezent se lucreaza cu eforturi constante si prelungite la impodobirea actualei casa-acasa pe teritoriu strain. Bilantul lucrurilor facute deja arata cam asha: aranjat toate cacatisurile intr-o ordine numai de Raluca stiuta (checked), lipit aiurea poster mare cu roata in flacari, curtoasy of Razvan (checked), chinuit montat lustra alba cu surprize (checked), stricat mashina de spalat (unchecked, era stricata dinainte dar n-a stiut nimeni), adus monstru cu blanitza alba si respiratie urat mirositoare (checked damn it!), vizitat casa cat sa se shtie ca sunt de-a casei (triple checked) si ca sa fiu sigura, apasat play cu Ramilson Maia pe repeat. ;;).
Acum se cauta nume pentru casutza, banda de izolat si vecini mai tineri de 154 de ani :D .